Principala trasatura a caracterului meu: nebunia.
Calitatea pe care o prefer la un barbat: răbdarea
Calitatea pe care o prefer la o femeie: devotamentul
Ce apreciez cel mai mult la prietenii mei:sinceritatea,bolunzenia
Principalul meu defect: deosebit de stresant
Ocupatia mea preferata: dormitul
Visul meu de fericire: metanoia biblică
Care ar fi cea mai mare nefericire a mea: sincer, nicio idee
Ce-ati vrea sa fiti? Poet corporatist, angajat cu normă întreagă.
Tara în care-as vrea sa traiesc: United Kingdom
Culoarea preferata: Albastru
Floarea preferata: Orhideea.
Pasarea preferata: Porumbelul
Prozatorii mei preferati: Ernest Hemingway, George Orwell, Herman Hesse. Mă limitez la atât.
Poetii mei preferati: Lucian Blaga, Rimbaud, TS Eliot
Eroul meu preferat: Narcis (din "Narcis şi Gură-de-Aur"), fără trimiterea mitologică
Eroina mea preferata: no idea.
Compozitorii preferati: Claude Debussy, J.S.Bach, Mozart, Stravinski.
Pictorii preferati: Salvador Dali.
Eroii din viata reala: Stephen Hawking, Petre Ţuţea, Nicolae Steinhardt
Eroinele din istorie: Irma Grese.
Bautura si mancarea preferate: Bere, ceai sau cafea (depinde de momentul zilei) şi gulyasul făcut de mama.
Numele preferat: cunoscut sub numele de matus, nu-mi place, nu-mi displace
Ce detest cel mai mult: prostia la rang de artă şi raţiune
Personajele istorice pe care le detest cel mai mult: Hitler (pentru că a distrus cultura idiş)
Fapta militara pe care-o admir cel mai mult: oşenii care au apărat trecătoarea lui Napoleon, bunicu ce o venit din Caucaz.
Darul natural pe care-as vrea sa-l am: raţiunea matematică
Cum as vrea sa mor: bâtrâneţe, pe un pat cald
Starea de spirit actuala: confuz
Greseli care-mi inspira cea mai multa indulgenta: prostia nevinovată.
Deviza mea: Nihil sine Dei.

Motto: "Ş-apoi să nu bei"
Arad.2010.Internat cu scări ciudate, amintind de spitalele vechi.O curte plină de zăpadă.Oboseală, morcovi şi râsete provocate de stres. Okay, aşa începe naţionala de anul ăsta de română, sub pomposul şi modificatul nume (iaar?) "Olimpiada de Limbă, Literatură şi Comunicare "George Călinescu".
Mâncarea, ca la mama acasă.Adică supă,felu' 2, desert, cât să te saturi.Ceai,cafea. Condiţiile au fost destul de ok, toaletă în cameră, duş şi paturi de spital ce puteau fi reglate.
Proba???Minunată. Cu subiecte foarte interesante, după programă.M-am descurcat cât de cât.Proba orală m-a adus în faţa juriului la costum, unul din rarele momente când sunt la patru ace. Le-am vorbit de Stephen Hawking, Lucian Blaga, Ostrov, tot ce se putea...
După probă, a urmat proba de foc. La propriu, am ars toate comentariile şi cărţile nenecesare şi ne-am încălzit la un Angelli adus de Teo Pop şi Mandy. Apoi poveşti, poveşti, băute, clasicul "ş-apoi să nu bei", discuţii gen "bă, metallica, bă" cu victor, hardcoristul din fire (cluj).
Ultima seară a fost foarte faină. Adică ne-au organizat o discotecă superbă, cu piese amestecate (Nightwish, Nirvana, dansul pinguinilor), continuată acasă, sub plapuumă şi cu morcov de profi.Până la urmă a fost fain, am văzut cam ce înseamnă arta cu adevărat (thanks, Teo), şi mi-am dat seama că de fapt, la naţională contează să mergi, să cunoşti, să experimentezi.
PS. Nu ştiu, cred că merg la Internaţională. Încă nu-s sigur. Ar fi bestial.

timpul tună tunete ale tristeţii, iar
luni noi îşi visează aureole cu care să cuprindă
un ochi. doar cu coada ochiului
ne mai minunăm, şi pe de ascuns,
la verdele ierbii, când de ce nu?
o putem face albastră cu vopsea sau să ne-o închipuim.

stingem stingerea, iar eu ating atingerea
din momentul în care din hău îmi pleznesc încheieturile,
îmi pleznesc ochii,
îmi pleznesc gândurile,
îmi pleznesc atomii,
iar ceilalţi aud
doar un sunet stins, un
aaaauuuuu, auuuu
vălurit de nesentimente.

visez degeaba un loc al meu, pe care
ucigaşii de aguridă îl vor lua
şi vor râde când eu le voi spune
că am fost în hău, şi am auzit
cum pleznesc ochii,
de ce pleznesc gândurile,
cine îmi plezneşte atomii,
iar ei, râzând, vor spune,
nu, am auzit
doar atât
aaaauuuuuu, auuu

cadenţat îmi cade corpul, precum
carnea care crudă este roasă de un copil murdar
şi care doar el ştie, că mi-am pleznit ochii,
şi din mândrie, am uitat să-i mulţumesc
autoportretului divin, pentru că
am luat sunet,
am uitat a cumpăra micului desculţ pantofi
de pâslă,
şi era frig
si auzeam si eu atât, din inima mea
aaaauuuuu, auuu

La cererea expresă, între un comentariu la română şi chinuirea de a învăţa tainele Acces-ului, m-am hotărât să scriu câte ceva despre 24 Ianuarie 1859.
În primul rând, cu toţii ştim ce a fost. La această dată, domnitorul Cuza a fost ales în Ţara Românească drept conducător şi implicit Unirea s-a realizat. Până aici toate bune. Problema cea mai dureroasă a naţiunii româneşti începe chiar din acest punct. Înţelegerea era stipulată pe sub mâna masoneriei în felul următor: vă dăm domnitor moldovean, dar capitala trebuie să fie la Bucureşti. Sună rezonabil într-un fel: eu îţi dau mărul din grădina, tu îmi dai un butoi de pălincă. Problema e că alcoolul se cam duce repede, în schimb mărul va face mult timp roade. Ca să fiu mai clar, alcoolul este Cuza, îmbătarea unei uniri virtuale, iar pomul este Bucureştiul. După ce Cuza a fost dat jos de la domnie în 1866, capitala tot Bucureşti a rămas. În timp ce Iaşii aveau cupole, Trei Ierarhi, căsuţe şi bojdeuci cochete, îngrijite, în Bucureşti caii morţi erau abandonaţi pe stradă, iar contrastul era penibil.
Nu spun că i-aş lua apărarea lui Alexandru Ioan Cuza, dar cel puţin a fost elegant, zicând la abdicare,"fac ceea ce e mai bine pentru ţara mea".
Acum, ca ardelean mare lucru unirea aceasta nu îmi spune. Adică, dacă stăm să privim efect 0. Mare român patriot nu mă declar şi ştiu că foarte puţini "de la Râm se trag". Şi dacă ne tragem de la Imperiul Roman, e şi mai trist, pentru că majoritatea coloniştilor nu au fost nici Caesari, ci hoţi şi paria.
Am deviat, aşa că v-am lăsat! Merg să sărbătoresc totuşi unirea cum se cuvinte, cu puţină Unirea!

- 0,1 l palinca = Demo
- 0,25 l palinca = Trial version
- 0,5 l palinca = Personal edition
- 0,7 l palinca = Professional edition
- 1,0 l palinca = Network edition
- 1,75 l palinca = Small business edition
- 3 l palinca = Enterprise edition
- 5 l palinca = Corporate edition
- Palinca de casa = Home edition
- 50-ul langa bere = Service pack
- 50-ul de dimineata = Recovery tool
- Bere = Patch
- Coca-cola, Fanta, 7-up = Trojan viruses

E sfârşit de an, da...Un an greu, cu criză financiară, spirituală şi socială.Cică guvernul vrea să demită 15.000 de salariaţi din domeniul învăţământului.Dureros, de asta mă temeam cel mai mult atunci când am auzit că va ajunge din nou Băsescu la preşedinţie.Naspa,când stai să te gândeşti că minerii lucrează şi lucrează, doar de-a surda, aducând deficite serioase.Sau faptul că multe cheltuieli de transport şi alte minuni ale Palatului Cotroceni şi Victoria au crescut simţitor faţă de anul trecut. Autostradă dacă doresc să ajung la Bucureşti din Satu Mare probabil n-o să am până mă însor şi ştiu că ajung mai repede în Viena decât în propria capitală.
Totuşi, nu are rost să fiu răutăcios.Totul merge mai greu,indiferent că eşti în Spania,Ungaria sau România.Totul e să gândeşti bine problema şi să o gestionezi ca lumea. Ce-mi doresc de la noul an? Stabilitate. Răbdare mai multă. Continuitate. Ca fapt divers, astăzi vs fi şi o eclipsă de lună, de la 19 şi 15. :P

An nou cât mai fericit!

aş vrea să scriu un vers cu picioare de girafă şi cu cap de meduză… pe vremuri visam să scriu un vers să-mi taie mîna
şi mă zbat în a mea colcăire, şi ştiu
ştiu că sunt doar un tăietor de lemne, în pădurea cea frumoasă de
cuvinte, în care doar grădinarii, mai tăiau din când în când trandafiri roşii, cu foarfeci întinse
la nemurire. În albastrele timpuri, ale încercării
din cuvânt să
ard un mizerabil om, al cărui extaz aduce
o oroare a ziarelor mondene:
"Ce urât, ce urât", strigă titlurile vicioase ale unor nefiinţe
care îşi zbat ale lor nefiinţă şi nu ştiu că totuşi există şi picioare de girafă, cu cap de meduză
întrupate în umilă poezie.

da, şi ştiu, că vrem să vedem ceruri verzi şi minuni la kilogram, dar
dar nu peste tot e Ţara Sfântă; ci ne mirăm de tăietura cuţitului care atacă mult prea sinuos
acordurile unor chitare sparte de beţii prea tari.
ne mirăm de sânge şi uităm să spunem
scurt:
ce frumos e osul mâinii tăiate!

sunt doar un tăietor de lemne, dar care vede că omoară o viaţă pentru
a arăta lumii că sunt cercuri închise. poate şi statui...
grădinarii uită însă să mai ofteze şi să spună că trandafirul
e la fel de
frumos ca osul mâinii tăiate!

fierberea unor cosmonauţi şi timpuri noi vor aduce probabil alte, alte, alte
vieţuitoare care vor fi cuvinte şi Cuvinte ale propriei sale faceri;
poezii runice, arse în soare de copilaşi cu mâini murdare
şi ochi veştejiţi de către propriul lor însorit
soare.

şi stăm ascunşi de timp, ascunşi şi eu ştiu mă tem mai mult ca toţi
de timp, de ceas, de ale sale ticăituri ce simt, îmi vor tăia pe rând picioarele,
până la femur, până la bazin auu!
până la inimă, până la ochi,
voi ţine mâna dreaptă sus, ca un înecat
pentru ca să vedeţi
ce frumos e osul mâinii tăiate!

şi dacă mi-este o teamă de alba stare
a temerilor de stare,
de umila sărăcească stare şi
de starea lichidă,

ar trebui, să
sting cumva un vis ascuns în explozia solară
a nimănui, să
zbier radiaţia solară şi să
sper la un înger care poate îmi aduce
în chip nemijlocit vederea.

Grijulii suntem noi, ascunşi de atmosfere
de tainice straturi care
ne împământenesc, ne trag
mai jos, tot mai jos, culminând
cu acea forţă de Newton.

Dorim să trăim veşnic, dar nu putem
decât dacă ardem pentru o secundă...doar atunci putem şti
de vai,
acea stare,
doar atunci vom fi în stare,
să nu mai fim într-o lichidă stare, ci
gaz pur,
vid,
fără sens, desigur.

timid,sunt păşit în ziua a cărei deşteptare
o sună un ceasornic al
vânătului timp neatins
de simplitatea neajunsă a serii de noiembrie,
de început de lume.

un copil îşi bucură a sa fericire
legânându-se într-un mall al reclamelor: îşi strigă
al său daimon:
doar el, doar el e fericit!
deşi, ştim, îl aşteaptă sicriul ce va
lua locul căruciorului.

trist, îmi sting eşecul într-o notă gravă a unui
pian al cărui sunet îl cunoaştem de mult timp:
şi totuşi, aceeaşi oscilaţie, altă gravură
a timpului nostru.
cerem sfaturi în lumi anexe, pe care
le distrugem în timp ce ele gravitează în jurul
unui alt centru. praful cade, iar noi privim
şi aşteptăm iubirea
dintr-o lună ceţoasă
sau inelele nearse ale lui Saturn.

şi putem răcni asemeni covrigilor, care au în
coadă câini, desigur.
cânta în vidul spaţial, care ia loc
albastrului din cer.