moment de răsuflu în fața masei de miazănoapte pe care mâncam în fiecare seară de noiembrie.
te-am ascultat în compania fumului de țigară și a pereților haussmanieni-

se înșiraseră între coaste de femeie frumoasă toate micile tale răutăți de care nu puteai să scapi
dincolo de cuvinte spuse în aceeași limbă, dar pricepute atât de alambicat
-ca un hățiș de idei din care trebuia să tai cu coasa bunicului-

dincolo de cuvinte, se iveste chipul familiar, dar ți-am spus cândva
ar fi trebuit să vorbim limba oaspetelui ce ne-a hrănit și ne-a școlit vreme de câțiva ani
vocea lor nu tremură în fața frumuseții tale
se pliază doar pe toate acele începuturi de riduri, supărări gratuite,
cafele băute în toiul dimineții pe lângă tomurile de cărți de drept în care îți ascundeai inteligența de pisică ce privește luna la răsărit
 
            ce se contorsionează în decembrie


jolene,

îmi amintesc cum cele mai frumoase certuri despre limbile pământului
 ce zburau ca niște fluturi și despre teritoriile de unde veneam eu
            erau cu tine

jolene.