mi-am întins printre buzele tale toate nuanțele posibile de albastru parizian
de la drapelul bombardat în place de la Republiaque,
la cerul de deasupra castelului de duminică
am recapitulat:
între ecranul meu și tableta ta se înșiruiau câteva lanțuri muntoase,
câteva localități cu nume alambicate, dar mai mult decât atât



albastrul nordic al ochilor tăi, albastru ce-mi spunea lucruri neînțelese
ce deveneau tot mai clare doar în momentul în care ne întindeam leneș cuvintele dincolo de pielea pisicilor
din nou, paris nord-aachen hbf - ți-am așteptat vorbele ce ieșeau în cana de la starbucks
-nu ne-am certat niciodată pe teme capitaliste-
am învățat să-ți vorbesc ca să îmi înțelegi îndrăznelile din spatele coloanei vertebrale
ți-am împărțit fraza în ciudate verbe și-mi vorbeai despre orbi și despre autiști
mă întrebam  mereu în surdină dacă mi-ai fi putut citi o carte în alfabetul braille seara înainte să orbesc

paris nord-aachen hbf:
ai avut alți ochi, alte priviri. ultima dată, ți-am zărit chipul cu ochi verzi în fața unei pălării
m-am simțit flatat, recunosc, să te văd reîncarnată sub o altă formă
cu alți ochi și printre alte degete am aflat cu calm:
credeam că oamenii doar când mor devin viermi, șobolani, vulpi și flori de măr
anna,

dincolo de nord, îmi spuneai să aștept motanul sur să-mi sară în brațe
dincolo de nord, așteptaserăm doar un tren.