Acta Comparationis Litterarum Universarum: o revistă care pune bazele literaturii comparate.
Abstract: În spațiul multicultural transilvănean, la sfârșit de secol XIX, este inițiat un măreț proiect, care urmărește crearea unor baze de date pentru literatura comparată. Rolurile principale le vor avea Samuel Brassai și Hugo Meltzl von Lomnitz, care în 1877 vor tipări la Cluj Napoca o revistă care va aborda dintr-un principiu multidisciplinar literatura. În articol, voi încerca să subliniez importanța, precum și direcțiile principale urmărite de cătra revista Acta Comparationis Litterarum Universarum: preliminarii teoretice, poliglotism, decaglotism, după cum au fost enunțate de către Hugo von Meltzl în articolele programatice, limitele și urmările acestui fenomen,precum și o prezentare a evoluției cronologice a acestei reviste.

Comparatismul românesc se conturează în critica literară ca un târziu efect al comparatismului european ce debutează la începutul secolului al XIX-lea. El pătrunde în mare măsură pe căi universitare, prin tezele de doctorat pregătite în Franța, în atmosfera de exegeză și de metodă riguroasă de tip Sorbona. Lucian Blaga afirmă că își consideră propria sa generație drept prima care se constituie din punct de vedere sincronic în literatură: „suntem întâia generație românească ce trăim în ritmul timpului” . Generalizând, astăzi este universal valabilă afirmația conform căreia pentru prima dată dezideratul sincronizării cu literaturile europene s-ar fi produs în perioada interbelică. Conform unui paralelism, literatura comparată va câștiga tot mai mulți adepți tot în perioada 1918-1940 din rândul unor mari nume precum Garabet Ibrăileanu, Nicolae Iorga sau Ovid Densușianu.
Un capitol uitat sau cel puțin insuficient abordat în cadrul istoriei comparatismului este cel al înființării revistei Acta Comparationis Litterarum Universarum în Cluj-Napoca în anul 1877. Primul argument pentru această aserțiune este faptul că nu aparține de literatura românească. Fără a deschide aici îndelungata dispută privitoare la culturile majore și minore, la conflicte culturale, trebuie să abordăm această problematică dintr-un punct de vedere multicultural. În fond, însuși programul revistei Acta Comparationis Litterarum Universarum este unul multicultural, ce se adresează pentru prima dată nu unei națiuni, ci pentru universalitate, prin încercarea de a depăși bariera lingvistică. Desigur, se poate afirma faptul că toate operele se adresează unui cititor universal, dar prin excelență opera devine opera operta doar dacă este citită în limba inițial scrisă.
Un alt argument pentru minimalizarea rolului revistei în istoria literaturii comparate românești este faptul că nu regăsim decât sporadic scrieri românești. Într-adevăr, focalizarea principală a acestei reviste a fost una înspre lumea vestică, înspre culturile anglo-saxone în primul rând. Putem constata cu ușurință decalajul de 40 de ani ce se produce între momentul întemeierii revistei în anul 1877 la Cluj-Napoca cu o specializare strictă pe literatură comparată și debutul timid al acestei discipline în cultura românească. Această discrepanță întărește opinia lui Lucian Blaga amintită mai sus.
Într-un articol dedicat căutării rădăcinilor comparatismului, criticul David Damrosch analizează cum ultimele rapoarte ACLA se axează pe acest fenomen, refuzând punctul de vedere al lui Goethe sau Madame de Stael. El poziționează centrul de greutate tocmai în revista Acta Comparationis Litterarum Universarum, în contrast cu metoda lui Hutcheson Macaulay Posnett, un comparatist contemporan lui Meltzl, din Irlanda.

Contextul istoric.
Comparatismul transilvănean capătă valențe supranaționale, pe baza unui contrast de tip majoritate-minoritate, afirmă David Damrosch. Explicația este dată tocmai de către contextul internațional al epocii. Limba germană, care nu mai este „cea vorbită doar de grăjdari”, după cum sublinia cu un secol înainte Frederic cel Mare, ci se impune ca o limbă internațională datorită atât a lucrărilor de anvergură din perioada romantică și postromantică, cât și a ascensiunii politice a Germaniei lui Bismarck. Faptul istoric s-a înfăptuit în mod oficial la 18 ianuarie 1871 în Sala Oglinzilor de la Versailles, unde a fost încoronat Wilhelm al Prusiei ca Împărat al Germaniei.
Ca urmare a acestui fenomen, atât literatura germană, cât și studierea istoriei literaturii se confruntă cu o problemă a naționalismului , intrând într-un cerc vicios: „Meltzl a dorit să salveze concepția lui Goethe referitoare la literatura lumii dintr-o stare de subliniere a literaturii naționale ca un fenomen de absorbire a influențelor străine și efectul ei în străinătate.” În altă ordine de idei, Meltzl dorește să restituie semnificația acestui concept la formula inițială, să spargă barierele convenționale ale mimetismului literar și al studiului influențelor literare, domeniu de studiu care în opinia sa nu prezintă o obiectivitate, fiind influențat de sfera politică, militară sau socială.
Minoritățile germane din teritoriile externe statului nou format se confruntă cu o problemă identitară. Dilema lor crucială era: aparținem sau nu acestui stat nou-format din punct de vedere cultural? Această stare de tranziție poate să fie foarte fertilă în această situație datorită unei cunoașteri multiculturale. Mediul săsesc din care provine Hugo von Meltzl avea conturată o identitate foarte puternică din acest punct de vedere.
Astfel, constructul identitar a fost instituit încă din secolul al XVI-lea, cu rădăcini spre finele secolului al XV-lea (constituirea Universității Săsești/ Universitas Saxorum), atunci când odată cu criza Transilvaniei, instituită după 1526, are rol redefinirea originilor. Chiar dacă anumite izvoare istorice îi clasează pe sași drept veniți din Asia , nu se insistă asupra unui punct de origine istoric de mare prestigiu, ci mai degrabă asupra meritocrației și a bunei organizări. Consemnările istorice, atât de pe filiera maghiară, cât și din partea românească, vor sublinia faptul că sașii au o identitate comună puternică, sunt harnici și au orașe foarte bine organizate, cu propriile legi . Acesta este sistemul din care provine Hugo von Meltzl.
Identitatea lui Meltzl nu aparține statului nou-format, ci el se integrează în modul cel mai armonios posibil mediului multicultural transilvănean. O problemă în acest sens cu care se va confrunta Hugo von Meltzl va fi instituirea dualismului Austro-Ungar. Partea maghiară a urmărit o politică conservatoare, iar nobilimea de la Budapesta dorește să își păstreze noua influență câștigată. Clauza 38 din legea naționalităților Regatului Ungariei din 1868, specifica faptul că școlile confesionale puteau fi închise și înlocuite cu școli fondate de comune și sponsorizate de guvern. În realitate, majoritatea elevilor din aceste noi școli fondate de comune care erau vorbitori nativi de limbi minoritare erau instruiți exclusiv în limba maghiară. Numărul de școli cu predare în limbi minoritare au scăzut constant: în perioada 1880 - 1913, când numărul școlilor cu predare exclusivă în maghiară s-a dublat, numărul școlilor cu predare în limbi minoritare s-a înjumătățit . Astfel, mutatis mutandis dacă din punct de vedere legislativ interesul era aproape nul în privința existenței celorlalte popoare din Imperiul Austro-Ungar, nici în privința abordărilor tematice, din punct de vedere oficial acestea nu constituiau un interes. Tocmai din această cauză, Hugo Meltzl von Lomnitz a avut dificultăți în promovarea altor literaturi și a altor culturi, fiind neînțeles nici de către guvernul de la Budapesta, nici de către comunitatea literară din Germania. Publicul său era dispersat pe întregul mapamond, având abonați și colaboratori din Egipt până în Statele Unite ale Americii. Pe de altă parte, discriminarea etnică a determinat lupta pentru emancipare națională a tuturor popoarelor, atât pe plan cultural, cât și la nivelul maselor .
Profesorul Hugo Dyserinck, unul dintre creatorii Școlii de literatură comparată de la Aachen, axată pe domenii imagologice afirmă că ”poate nu este deloc întâmplător faptul că această străpungere, care reprezintă într-un anume sens sfârșitul etapei pregătitoare a dezvoltării comparatisticii, a avut loc în spațiul plurilingv al monarhiei de la Dunăre” . Astfel, programul lui Meltzl urmărește o linie deja conturată mult mai mult decât prin „weltliteratur” în accepțiunea lui Goethe.Astfel, comparatismul are tradiții bogate în cultura maghiară din Transilvania. Totuși, doar la sfârșit de secol XIX Hugo Meltzl și Samuel Brassai vor fundamenta teoretic aceste principii. Samuel Brassai (1797(?)-1897) este o personalitate marcantă a culturii transilvănene maghiare, realizând traduceri numeroase din literatura rusă și germană. El s-a preocupat de probleme de estetică, unde va intra în polemici cu criticii germani în privința metodei deductive pentru definirea conceptului de frumos . El trece în revistă într-un mod sintetic diferitele modalități de a face critică literară, fiind de opinie că diferențele între curentele literare nu sunt într-atât de percutante și de mari. Astfel, adevăratul critic literar este un „comparatist neobosit, care își confruntă în permanență impresiile sale cu capodoperele geniului uman, le raportează la experiența similară a altora și își formulează pe cale inductivă părerea, numai după ce a analizat toate cazurile convergente.”


Direcțiile urmărite de Hugo Meltzl în revistă.
Principalul coordonator al revistei, Hugo Meltzl von Lomnitz (sau Hugo von Meltzl, Hugo Meltzl- după cum își va schimba titulatura de-a lungul vieții) s-a născut în Transilvania, în Reghinul Săsesc în anul 1846, dintr-o familie săsească. El a învățat limba maghiară doar în timpul școlii, iar tezaurul său lingvistic s-a dezvoltat considerabil în timpul studiilor universitare de la Cluj, unde a învățat limba română, greacă și latină. Meltzl și-a continuat cariera universitară la Leipzig și Heidelberg, unde a studiat cu precădere filologie modernă, teologie și filosofie. În Leipzig se împrietenește cu tânărul Friederich Nietzche, căruia îi introduce poezia lui Petofi Sandor, figură ilustră a romantismului maghiar.
Dr.Meltzl Hugo a devenit după întoarcerea sa în orașul Cluj un profesor titular al catedrei de limbă și literatură germană de la Universitatea clujeană în anul 1872. Aflat într-o permanență ostilitate față de îngustimea de vederi a oficialităților, el afirmă că „singurul obiectiv al revistei ce o va edita este propovăduirea evangheliei frumosului” . Astfel, în articolul-program din 18 decembrie 1876 constatăm că în afară de literatură, Acta Comparationis Litterarum Universarum se va ocupa și de probleme de metafizică, estetică și antropologie.
Programul revistei lui Hugo de Meltzl și Samuel Brassai are un caracter supranațional, fiind cu un pas înaintea vremurilor. El definește această publicație drept un „corp poliglot” , iar comparatismul este o știință a perspectivelor, ce compară fenomenele literare, precum și acumularea materialului necesar comparării. Putem observa că cea mai importantă inovație pe care o aduce această revistă este de a avea articole în zece idiomuri. În articolul programatic din prima serie, datat 18 decembrie 1876, se manifestă și dorința de studiere a unor domenii conexe, precum filosofie, metafizică, estetică, critică, antropologie sau etnologie. Există și un interes pentru scrierile din zone exotice, precedând astfel postcolonialismul. Obiectivele literaturii comparate, stabilite de Meltzl sunt de a cultiva specificul național al fiecărei națiuni prin raportare la Celălalt, prin întreprinderea unor comparații folositoare care i-ar scăpa în alte circumstanțe. Comparatismul este știința perspectivelor (Zukunftwissenschaft) adică compararea fenomenelor literare și acumularea prin metoda directă sau indirectă a materialului necesar comparării. Astfel, revista devine totodată și organul traducerilor artistice (Ubersetzungskunst), adică al literaturii universale din perspectiva lui Goethe. Seria nouă, ce apare începând cu data de 15 ianuarie, condiționează lărgirea conceptului de literatură universală de efectuarea unor studii preliminare din diverse arii, precum etnografia, psihologia, istoria religiilor, gramatica sau arta.
Principiile revistei, enunțate de către Hugo von Meltzl în articole programatice.
1.Preliminarii ale literaturii comparate.
Primul articol programatic publicat de către Hugo von Meltzl apare în nr.9 din 15 mai 1877 în cadrul revistei Acta Comparationis Litterarum Universarum sub titlul de „Preliminarii ale literaturii comparate”. În acest cadru se stabilesc primii piloni ai comparatismului într-un plan atât teoretic, cât și jurnalistic. Astfel, revista urmărește atât principiile lingvistice, cât și cele literare. Cu o mare doză de realism și spirit pragmatic, Meltzl afirmă (pe bună dreptate) că compararea completă a textelor nu este încă posibilă la momentul de față. Aversiunea autorului față de istoria literară seacă este manifestată din plin aici, cu referințe precum „un domeniu epuizat, trist” sau „ale cărui expuneri nu promit mai puțină utilitate” .
Traducerile reprezintă un mijloc de intensificare a circulației internaționale a literaturii, deci comparația se devine palpabilă doar pe calea traducerilor bune. El precizează că un nou punct în acest cadru științific ar putea fi constituit de către „Literaturgeschlichtschreibung” (scrierea istoriei literaturii), pornită de la filosofia inductivă.
O distincție terminologică este realizată de către Hugo Meltzl în privința interpretului (Dolmetscher) și traducător (Ubersetzer), făcând o comparație cu oglinda găurită, murdară a interpretului și imaginea limpede realizată de către traducător (Ubersetzer).El trebuie să redea nu numai formele, ci și să sensibilizeze conținutul și spiritul acelei opere.
2.Principiul poliglotismului
După enunțarea principiilor de comparație teoretică, Hugo von Meltzl își justifică poliglotismul revistei sale literare în articolul „Principiul poliglotismului” din nr.15 din 15 octombrie 1877. El va proiecta în articol principiile de traducere prezente în Acta Comparationis Litterarum Universarum. Astfel, comparația între doi termeni este posibilă doar atunci când avem în față obiectele care urmează a fi comparate într-o formă pe cât posibil autentică, nefalsificată (o afirmație ce ne amintește de logica aristoteliană). Cu alte cuvinte, comparația adevărată presupune a avea în față „în stare pe cât posibil nefalsificată” obiectele supuse examenului comparativ.
Principiul poliglotismului este enunțat simplu, concis, clar. Astfel, nu există o limbă care să fie mai literară decât alta. Nu primează criteriul politic, ci cel estetic, precum și cel al diversității. Meltzl ne propune să realizăm un act de empatie intelectuală cu respectivele opere, chiar dacă nu corespund cu sistemul nostru de tradiții și de norme. Revista Acta Comparationis Litterarum Universarum urmărește de asemenea și conservarea unor „specii pe cale de dispariție”, cu referire directă la literatura populară. Diversitatea primează în fața naționalismului. Weltliteratur nu trebuie înțeles ca și un mod de impunere a fiecărei literaturi în cadrul lumii, cu forța. O altă greșeală pe care o amintește Meltzl este faptul că literatura comparată înseamnă cosmopolitism, un termen mult prea confuz și generos.O eroare pe care o comite în acest articol este viziunea sa cu nuanțe de utopie, conceptualizare uneori mult prea sterilă .
Un alt aspect ce îl ia în considerare în acest articol este cel al circulației libere a valorilor culturale, fapt ce se poate realiza doar în limba inițială, fără traducerile ce limitează foarte mult înțelegerea completă a mesajului.
De admirat este faptul că Hugo von Meltzl folosește poate pentru prima dată termenul de „limbi pe cale de dispariție”, trăgând un serios semnal de alarmă despre dispariția a tot mai multe limbi și în ultimă instanță își manifestă dorința de a le promova și sistematiza, pentru a rămâne posterității.
3.Decaglotismul.
Conștient de dificultatea atingerii dezideratului poliglotismului, Meltzl propune limitarea la zece literaturi „ moderne cu apariții în Europa într-adevăr de domeniul literaturii universale”. Chiar dacă nu există o limbă mai literară decât alta, după cum precizează Meltzl în articolul precedent, se impune folosirea a zece limbi de circulație mai mult sau mai puțin internaționale, selecționate pe baza operelor percutante din acea limbă. În articolul din nr.24, 1878, apare principiul dekkaglotismului, limitarea la zece limbi europene care au contribuit la tezaurul comun al culturii umane: pe lângă cele trei mari limbi de circulație universală -și italiana, spaniola, portugheza, olandeza,suedeza, islandeza și maghiara. O interesantă observație a lui Hugo von Meltzl este făcută asupra literaturilor minore, care nu sunt suficient dezvoltate. Astfel, literatura română (sau cehă, slovacă, poloneză etc.) s-a dezvoltat dintr-un substrat popular, deodată cu romantismul care proclamă entuziasmul naționalist efervescent. Cu alte cuvinte, românii nu au avut o literatură demnă de a constitui un punct de interes în perioada 1877-1889 pentru revista Acta Comparationis Litterarum Universarum, chiar dacă contactele cu poporul român în sine a avut loc în cosmopolitul oraș Cluj. Discuții au existat între redactori pe de-o parte și propunătorii de literatură română pe de altă parte. Totuși, după cum putem observa, în afară de câteva balade și cântece populare, nu regăsim o operă suficient de importantă în paginile revistei care să aparțină de literatura română.
Un pariu pe care îl va pierde Hugo von Meltzl va fi cel referitor la literatura rusă, care este considerată de către el o literatură de asemenea minoră: „limba rusă este nesemnificativă din punct de vedere comparativ-istoric-literar”.

Aspecte din literatura română prezentate în revista Acta Comparationis Litterarum Universarum
Chiar dacă precizam anterior faptul că literatura română nu a constituit un interes viabil datorită faptului că nu s-a format complet, au existat anumite menționări ale unor cântece, balade sau cântece populare ale românilor din Transilvania, toate apărute în original precum și în traduceri germane sau maghiare. Vasile Voia în studiul „Aspecte ale comparatismului românesc” subliniază că în perioada ianuarie 1879-decembrie 1886 apar la rubrica Symmitka 20 de cântece. Se remarcă transpuneri germane ale unor balade culese de Vasile Alecsandri în 1852.
Interesul lui Hugo Meltzl este axat asupra revistei „Columna lui Traian” și există câteva elogii adresate lui Bogdan Petreiceicu Hașdeu, pentru studiul său în domeniul folcloristicii. Meltzl publică traducerea în germană a poeziei lui Alecsandri Cântecul gintei latine chiar în același an în care va fi premiată la festivalul de la Montpellier, în 1878.
Pe de altă parte, apar și traduceri în limba română ale unor texte din literatura universală, precum Natan înțeleptul de Lessing, în adaptarea lui Petre Dulfu. Astfel, se aplică principiul poliglotismului enunțat în articolele programatice, conform căruia toate limbile au o valoare egală.
Comparatismul în paginile revistei. Limite și confuzii.
Idealul de colaborare internațională se manifestă încă din motto: „Este un ideal puțin înalt de a nu scrie pentru un singur popor” . Dacă analizăm situația socio-politică din Imperiul Austro-Ungar, putem observa că revista este chiar una de frondă politică, datorită politicii de maghiarizare fortață de către autoritățile din Budapesta. Pentru prima dată comparatismul cunoaște o evaluare strict pe criterii literare, fără a admite categorisirea operelor după ponderea politică, situație economică sau socială: „Am ajuns atât de departe încât la împărțirea literaturii pe epoci să ne bazăm pe evenimente politice, chiar și pe anii morții unor regi!”
Misiunea revistei este să dea atenția cuvenită și literaturilor mici, cu specific național aparte. Dintre marii colaboratori ai limbilor minore îi amintim pe H.Frederic Amiel sau provensalul Frederic Mistral. Pe de altă parte, o extindere prea mare a paletei poate genera chiar confuzii la nivelul literaturii. Spre exemplu, când Meltzl se referă la literaturile nordice, inacuratețea lui este faptul că separă în cazul poemului medieval Edda, viziunea literaturilor norvegiene, suedeze și daneze, uitând faptul că acestea aparțin aceluiași spațiu popular incipient, într-o fază în care aceste literaturi nu erau separate. El le extrage și le analizează într-un mod sistematic, fără a lua în evidență faptul că textele vechi pe care le prezintă aparțin aceluiași spațiu islandezo-norvegian , colonizat de către vikingi .
O radiografie a articolelor scrise de către oameni de cultură ce aparțin spațiului nordic este oferită de către Sanda Tomescu Baciu . Astfel, regăsim apariții ale unor nume precum Matthias Jochumsson (teolog luteran islandez), Steingrimur Thorsteinsson (poet romantic și traducător, responsabil pentru traducerea Bibliei în islandeză) sau Svend Gruntving (etnolog, profesor universitar în Copenhaga), Mathias Jochumsson (poet suedez). Aspectele prezente în paginile revistei țin mai mult de partea de folclor literar decât de teoria comparatismului propriu-zis. La aceștia se pot adăuga și cei din alte spații culturale: Tomaso Canizzaro, Johanees Scherr, Wilhelm Gwinner sau Grigore Silași.
Se poate considera chiar că marea realizare a revistei Acta Comparationis Litterarum Universarum este faptul că reușește să spargă barierele unei abordări extrinseci, uneori chiar dihotomice, care punea o problematică a unui raport de superioritate sau inferioritate, la una a pluralității și acceptării Celuilalt. Putem chiar afirma că prin această publicație se pun bazele unor noi științe, precum imagologia. Pe de altă parte, această perspectivă uneori prea extinsă asupra literaturilor poate uneori genera impresii eronate, după cum avem și cazul poemului Edda, mai sus menționat. Un alt aspect luat în considerare de către Meltzl, privitor la limbile exotice, este lămurirea din punct de vedere lingvistic a unor chestiuni. Prin acest lucru se va facilita înțelegerea respectivelor creații literare.
Un alt neajuns pe care îl constatăm, dar care va constitui subiectul unei întregi polemici în secolul XX, este traducerea cântecelor populare din limba nativă într-o limbă de circulație internațională. Astfel, se va reduce semnificația inițială pentru că nu se pot sincroniza (decât rareori) atât forma, cât și conținutul acestor poezii, basme sau balade populare, după cum precizează într-un articol programatic: „arta traducerii nu este la fel înțeleasă nici în Franța, nici în privința fondului, nici în privința formei.” . Aplicabilitatea acestei abordări este destul de limitativă deoarece nu reușește să compare propriu-zis anumite teme și motive prezente în diferite literaturi, ci doar să ofere o bază de date. Astfel, marele neajuns al Acta Comparationis Litterarum Universarum este faptul că nu stabilește relații de analogie sau comparație, ci doar oferă termenii din ecuații, fără a le conferi o valoare certă.
Rezerva comunității științifice de la Budapesta, în privința lucrărilor lui Hugo Meltzl a fost cauzată chiar de aceste inovații, privite cu suspiciune într-un secol dominat de pozitivism și de granițele bine izolate ale științelor. De asemenea, în epoca naționalismului de secol al 19-lea, a tins periculos de mult spre universalitate .

Realizări.
Fără îndoială că influența revistei nu s-a manifestat sporadic deoarece reușește să consolideze un anumit statut disciplinar care înainte de anul 1877 era privit cu mult scepticism. Programul său constituia o paletă deosebit de atractivă pentru comunitatea europeană, după cum subliniază Hugo Dyserinck. Modernitatea acestei abordări poate fi demonstrată și prin lărgirea sferei de interes, de pildă apariția volumelor omagiale închinate an de an unui alt geniu al omenirii, reunite sub colecția „Fontes Comparationis Litterarum Universarum”:
• Volumul I- 1878- Goethe;
• Volumul II-1879- George Stephenson;
• Volumul III-1880-Rowland Hill (inițiatorul tarifului poștal);
• Volumul IV-1881-Immanuel Kant și Lessing;
• Volumul V-1882-Jean Jacques Ampere;
• Volumul VI-1883-Montaigne.
Putem observa că aceste volume urmăresc elogierea progresului și apariția
modernismului în filosofie, în fizică, în comunicații și transporturi inter-umane, o temă recurentă în mai toate publicațiile de sfârșit de secol XIX și început de secol XX. Ideile lui Meltzl au fost mult prea puțin cunoscute în cadrul unui public larg datorită condițiilor neprielnice pe care le oferea guvernul de la Budapesta, prin politica de asuprire națională.
În situația în care la sfârșit de secol XIX literatura comparată cuprinde și termenul de etnologie, revista cuprinde și probleme de folcloristică. Prin această modalitate regăsim ediția critică a baladei Ileana Cosânseana în numărul I din 1886 , ca și colaborare a lui Gr. Silași, printre numeroase alte studii dedicate unor probleme de la dansuri populare, ajungând până la povestiri și imnuri amerindiene.
După 11 ani de eforturi eroice, dificultățile de a menține contactul cu colaboratorii săi răsfirați în întreaga lume, precum și împrejurările vitrege din Imperiu, îl obligă pe Meltzl să-și sisteze revista. Ca organ al literaturii comparate, ea și-a îndeplinit rolul de pionerat în comparatism și pornește o întreagă pleiadă de tineri specialiști în acest domeniu, precum Papp Jozsef, reputat dantescolog. Față de lucrări precum cea a lui H.M.Possnett (care apare aproximativ în aceeași perioadă), revista lui Hugo von Meltzl are un caracter mult mai practic. Meltzl postulează retrospectiv, ca o concluzie a acestui proiect literar faptul că menirea lui a fost de „identificare a ideii goetheene de literatură universală cu cercetarea comparată a literaturii”. Din păcate, posteritatea nu a reușit să valorifice prea multe chestiuni literare. Totuși, Samuel Brassai și Hugo Meltzl von Lomnitz au anticipat succesul câtorva personalități literare, precum Petofi Sandor. Tirajul a fost limitat, din păcate, reușind să atingă un număr de maxim 100 de exemplare, astfel încât publicul nu a fost mare.
Conform lui Arpad Berczik, căderea vertiginoasă a revistei Acta Comparationis Litterarum Universarum s-a produs în 1887, odată cu apariția la Berlin a unei reviste culturale rivale . Meltzl a continuat să mai editeze revista timp de un an, dar a pierdut bătălia. Conceptul de Weltliteratur, în pura accepțiune a lui Goethe, a fost lăsat uitării vreme de mai bine de un secol.
Comparatismul german și maghiar au apreciat revista lui Meltzl drept ”cea dintâi revistă de specialitate din lume” . Putem aduce ca argument menționarea acesteia de către Fernand Baldensperger și Werner Friedrich în Bibliography of Comparative Literature. De asemenea Claude Pichois și Andre Rousseau amintesc de acest lucru în manualul La litterature comparee din anul 1967. Pe plan românesc, profesorul Liviu Rusu amintește adesea de această publicație în cadrul cursurilor universitare de la Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj Napoca. La început, studiul acestui domeniu a fost inserat în cel al istoriei literare, fiind promovat de către profesorii clujeni precum Bogdan-Duică, Ion Breazu, Dumitru Popovici sau Csehi Gyla.
În concluzie, putem constata că programul dorit de către Hugo von Meltzl a fost îndeplinit cu succes prin editarea revistei Acta Comparationis Litterarum Universarum. Această publicație a funcționat ca pistă de pornire a comparatismului într-un context în care acesta era văzut ca o simplă căutare a influențelor unui autor asupra altuia. Hugo von Meltzl ne învață, reluând nuanțat doctrinele iudaice ale lui Buber într-un mod inconștient, că prin cunoașterea Celuilalt îți poți regăsi adevăratul Tu. Chiar dacă literatura comparată nu a început de iure în contextul românesc decât în perioada interbelică, de facto putem să afirmăm faptul că în spațiul multicultural transilvănean, acesta a debutat mult mai precoce, influențând paradoxal vecinii din Regat printr-un lung șir european ce se va încheia cu primul sincronism românesc.
Cu atât mai mult, David Damrosch subliniază că începuturile literaturii comparate trebuie căutate în lucrările lui H.M.Paussnet (Comparative Literature) și în paginile revistei Acta Comparationis Litterarum Universarum, cu argumentul că ni se oferă atât modele teoretice, cât și exemple practice de comparație. Consider că principiile enunțate de către Hugo von Meltzl sunt de căpătâi pentru orice comparatist.






Bibliografie:
1. Bodea, C.,V.Cândea, Transylvania in the History of the Romanians, New York, East European Monographs,Columbia University Press
2. Damrosch,David-”The Birth of a Discipline” în „Comparative Critical Studies”, nr.3.1-2 ,2006.
3. Dima, Alexandru, Papadima, Ovidiu-”Istoria și teoria comparatismului în România ”, Editura Academiei RS România, București, 1972
4. Eckermann, Peter- Convorbiri cu Goethe, Traducere și prefață de Lazăr Iliescu și Alexandru Dima, Editura Pentru Literatura Universală, 1965.
5. Fassel,Horst (ed.)-Hugo Meltzl und die Anfange der Komparatistik, Franz Steiner Verlag Stuttgard, 2005
6. Holban, Maria-Călători străini despre Ţările Române, vol. I, vol. îngrijit de Maria Holban, M. M. Alexandrescu-Dresca Bulgaru şi P. Cernovodeanu, Bucureşti, Ed. Ştiinţifică, 1968
7. Hugo von Meltzl, Acta Comparationis Litterarum Universarum (1877-1889)
8. Romsics, Ignác. Magyarország története a huszadik században ("O istorie a Ungariei din secolul XX").
9. Tomescu-Baciu, Sanda, „ACLU –The Nordic Contribution” în ”Studia Universitatis Babeș-Bolyai, Philologia”, LIII, 2,2008
10. Voia,Vasile- Aspecte ale comparatismului românesc, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 2002