Duminică dimineaţa. Cu un gust amar mă trezesc, mai mult îmbiat de aroma cafelei. Îmi sare în cap: e deja 7 jumi"? La opt am tren, pune-un sandwitch, soarbe kaveiu, pune clapa şi hit the road. Ajung în gară, una bucată Gyuri moleşit aşteaptă. Ne luăm bilete. Unde e Goie, Faffy? Parcă trebuia să ne întâlnim la 8. Fugim să urcăm în tren, îi sunăm, iar ei probabil abia atunci se întorceau pe cealaltă parte.
Mergem cu trenul. Gyuri, poveşti despre pescuit. Ajungem în gară, mergem la Liviu, ne lăsăm instrumentele. V-aţi prins, Goie şi Faffy încă în Satu Mare, au venit cu mama lor. Hai că am prins şi o adunare penelistă, cu şepci şi pixuri într-o veselie, înmormântarea unui om important din Baia Mare şi o încercare eşuată de a merge până la Piatra Virgină.
Aci apar şi pozele, concertele (gyuri, de data asta apari şi tu pe matusadrian.blogspot.com).
Unwritten Law, în deschidere formaţia Enthrallment( Bulgaria). Liviu Mureşan-bas, Vlad Ardelean-chitară, Faffy-chitară solo, Gyuri Beres-tobe, Adrian Matus-clape, Marius Goie-voce.

O întrebare ne-a fost pusă acum un timp şi am cugetat puţin până să dau un răspuns clar. Mulţi dintre istorici nu sunt adepţii întrebării Şi dacă..., însă trebuie să ştim că istoria este şi ansamblul de posibilităţi ale drumului fiecaruia. De data aceasta, să ne gândim: ce-ar fi fost dacă în anul 1944, nu am fi întors armele împotriva Reich-ului german?
Trebuie precizat faptul că România, în anul 1944 se afla într-un impas. Singurul vecin care nu îi tânjeşte teritoriul este doar Marea Neagră. Un banc sec, dar adevărat. La începutul războiului era previzibilă o Germanie europeană, dar fatala greşeală a lui Hitler a constat în atacarea URSS-ului. România s-a aflat astfel între cele două ideologii totalitare, din care a ales "răul cel mai mic". Dacă am fi continuat însă orbeşte să luptăm cu nemţii, Armata Roşie nu ar fi avut nicio reţinere în a devasta teritoriul românesc, a ucide, iar Armata română pierdea degeaba mulţi oameni. Reichul oricum era pe ducă...
După război, condiţiile ar fi fost, în opinia mea mult mai crâncene decât au fost. Am fi devenit poate chiar o gubernie sovietică, cu un statut asemănător Moldovei sau ţărilor baltice. Nu cred că am fi avut norocul Finlandei, deoarece Europa fusese împărţită la Moscova, în 1944 şi la Ialta în 1945. Pe plan intern, s-ar fi remarcat linia moscovită, Ana Pauker-Lucreţiu Pătrăşcanu, şi nicidecum cea a lui Dej sau Ceauşescu. Economia românească ar fi acceptat planul Valev, devenind "grădina de zarzavaturi" a lagărului socialist. Totuşi, previzibil, nu ar fi existat nici hegemonia naţional-socialistă, iar în 1985 nu ar fi fost disputa Gorbaciov-Ceauşescu. Revenirea la democraţie ar fi fost mai elegantă sau nu ar fi fost.

Istoria. Un lung drum al decăderii, un grafic matematic al permanentelor oscilări între suişuri şi coborâşuri, o buclă, după cum zicea Albert Camus. Un permanent joc al relativităţii. Oamenii sunt obişnuiţi astăzi cu această clasică gândire: a fost Imperiul Roman, s-a năruit, în 313 a fost edictul de la Milan, în cutare an s-a întâmplat acel eveniment, în funcţie de anumite conjuncturi, şi bineînţeles, cu anumite efecte. Aproape deloc nu ne punem întrebarea What if? Ce-ar fi fost dacă perşii ar fi câştigat la Salamina? Ar mai fi fost civilizaţia greacă, conceptul de democraţie, de lume liberă? Sau dacă taxiul din New York-ul din 1932 l-ar fi călcat pe un domn grăsuţ, cu trabuc si mirosind a whiskey, pe nume Winston Churchill, am mai fi fost vânduţi la Moscova şi pe celebrul "şerveţel de la Ialta"? Mulţi ar aduce argumentul următor: ceea ce s-a întâmplat s-a întâmplat, nu facem presupuneri. Totuşi, înţelegerea acestor suişuri şi coborâşuri sunt necesare, tocmai pentru a exista în lume. Nicidecum nu suntem Stăpânitorii naturii, după cum amăgesc ideologiile totalitare, fie nazism sau comunism.
În vechea filosofie indiană, dar şi în cea a comunităţilor arhaice româneşti, ca reminescenţă a dacismului există o mentalitate conform căreia trăim în două timpuri. Noica aminteşte acest lucru pentru prima dată într-un mod academic, prelucrând un dicton popular: "Ceasul bate şi loveşte, iar vremea vremuieşte". Timpul istoric, cel al convenţiei anilor, lunilor, zilelor se subscrie Marelui Timp Universal, pulsaţia întregii materii şi antimaterii. Am fi tentaţi să credem că este doar o frumoasă legendă, balivernă şi nimic mai mult. Teoria relativităţii aduce însă argumente valabile care susţin această gândire antică. Iată că ştiinţa, după ce a contestat religia, acum o susţine. Stephen Hawking subliniază faptul că gravitaţia poate determina un continuum temporal, ca şi în cazul Pământului, astfel încât, literal vorbind, timpul se scurge mai încet în spaţiu decât aici. De asemenea, derularea depinde şi de alţi factori, precum viteza (cazul gemenilor care, unul fiind pus într-o navetă spaţială care merge cu viteza luminii va sesiza trecerea a şase luni, iar cel care a rămas pe Pământ, 80 de ani!) sau densitatea materiei.
Totodată, fizicianul englez aduce în discuţie un nou termen, istoria posibilă, cazurile care nu s-au întâmplat datorită existenţei unui anumit factor decisiv. Teoretic acestea sunt, dar într-un mediu virtual, proiectat paralel. Astfel, putem combate foarte uşor teoria predestinării. Omul, înainte de toate, este liber să aleagă. Poate aceasta este însăşi existenţa lui: Dubito, ergo cogito. Cogito, ergo sum", ne spune Descartes. Gândirea, provocarea, desfiinţarea de idei şi înlocuirea cu a altora noi este o parte esenţială a dezvoltării culturii... Romanticii desfiinţează clasicii, care la rândul lor sunt atacaţi de modernişti, contestaţi de postmodernişti. Mimesisul (imitarea) e înlocuit cu poiesisul (creaţia).
Istoria aduce încă o problematică, semnalată de Neagu Djuvara. Astfel, pentru lumea întreagă anul 1991 a marcat căderea de facto a URSS-ului. Pentru mine însă este momentul în care am păşit pe lume. Depinde într-un mod esenţial punctul de vedere. Fie că suntem într-un an obişnuit de pax romana sau anul de naştere a lui Iisus Hristos, această pulsaţie ne include, ca într-o mare în care fiecare val este urmaş al celui de dinainte, dar spulberat într-o clipă. Unele din ele însă, fac pentru o secundă, cea mai frumoasă spumă posibilă...Historia magister vitae est.