Hai că am s-o fac şi pe asta. Primisem o temă de făcut pentru revista şcolii despre Eminescu.
Am să încerc să las deoparte stiloul cu peniţă de aur, foaia imaculată, adnotările marilor critici şi denumiri de câte cinşpe litere, cărora ştiu, multora nu le spune nimic. Probabil vă întrebaţi, ca tot omul, de ce este aşa de renumit Eminescu? De ce nu Lucian Blaga sau Bacovia? Din cauza unor conjuncturi favorabile, pur şi simplu. Nu doresc să demitizez poezia lui Eminescu, ci doar să şterg pătura de jeg şi nebunie care s-a pus peste numele lui şi să-i acopere ceea ce este cu adevărat.
În primul rând se ştie că a fost preferat al lui Titu Maiorescu, criticul literar care i-a favorizat ascensiunea literară. Să nu uităm de faptul că în 1912-1913 acest personaj a fost prim ministru al României, deci a avut o influenţă vitală. I-a prezis destinul literar, dar l-a modelat în acelaşi timp. Ca un fel de mentor, i-a modificat poeziile, chiar şi numele singurului său volum lansat în timpul vieţii, sub un nume banal... "Poesii" din 1883. Totuşi a avut un merit destul de mare după moartea lui Eminescu de a-i sintetiza şi publica manuscrisele, operele, dovedind un mare interes în acest sens. Mitizarea lui Eminescu va fi începută, dar nu va atinge grotescul deocamdată.
Perioada interbelică a fost una de avânt cultural prin excelenţă, de redescoperire a Vestului, de sincronizare finală cu el, dar fără a ne nega trecutul şi tradiţia. Soclul de aur decorat de coroane de fier este construit de către regimul comunist instaurat după cel de-al doilea război mondial. Dacă la început în literatură va rămâne doar "Împărat şi proletar"(ca semn al omagiului adus făuririi "societăţii multilateral dezvoltate"), va urma perioada de destindere. Din păcate fenomenul va lua o turnură neaşteptată, se vor căuta origini marxist-leniniste din poeziile sale care nu au nicio legătură cu astfel de teorii politice, fiind un romantic întârziat, adept al High Romanticismului... Abia acum se vor impune fel de fel de teorii care încă sunt infiltrate adânc în anumite manuale şcolare.
Repet, nu doresc să atac opera lui Eminescu. Trebuie însă să îi recitim opera într-un mod personal, individual. Ca argument aduc starea de reverie, determinată de actul poetic al lui Eminescu. Oare a scris într-o cafenea ticsită de lume "Scrisoarea I"? Nicidecum...astfel, dacă emiţătorul transmite acest mesaj poetic singur, nu e normal ca şi receptorul să primească singur? Doar că aici apare o altă problemă.De multe ori receptorul nu este receptiv. Mulţi ar zice că nu e actual. Sunt de acord, poate că Paraziţii şi Placebo sunt mai actuali din punct de vedere al contextului, dar mesajul lor din punct de vedere spiritual tinde spre zero.
Crede şi nu cerceta, afirmă Biserica Ortodoxă în privinţa dogmatismului. În cazul poeziei, lucrurile stau puţin mai diferit, pentru că nu există o credinţă proprie. Astfel ne rămâne doar avântul de a o cerceta, de a o aplica în adâncul nostru. Poate astfel ne vom găsi adevărata valoare şi fericirea. Nicidecum în bani, orgolii, conversaţii pe mess sau comenturi ilogice pe hi5. Rămâne doar să ne ambiţionăm să-l citim pe Eminescu. Să îl înţelegem. Fără Titu Maiorescu, fără Lovinescu, fără gândirea schopenhaueriană, fără critici, într-o primă fază. Abia atunci vom realiza că el este un mare poet, îndepărtând praful:
"Iar deasupra tuturora va vorbi vrun mititel,
Nu slăvindu-te pe tine... lustruindu-se pe el
Sub a numelui tău umbră. Iată tot ce te aşteaptă.
Ba să vezi... posteritatea este încă şi mai dreaptă."
Să ignorăm "mititeii" care s-au pitit la umbra lui Eminescu, doar din dorinţa de a se afirma.
Eminescu astăzi este un mit sau o realitate? Este o adevărată valoare sau doar un soclu învelit în mii de foiţe de aur aduse de fiecare critic? Înainte să ne pripim să dăm un răspuns, mai bine am citi poeziile sale, iar concluzia sa o va face fiecare într-un mod cât se poate de personal. Einstein, unul dintre cei mai mari gânditori ai secolului trecut zicea că teoria relativităţii a fost scrisă de un poet român, iar el i-a dat cunoscutul enunţ matematic. Astfel, viteza luminii este lumina căreia "mii de ani i-au trebuit"... În ceea ce mă priveşte, sunt de acord cu el. Din păcate, pentru a ajunge la miezul poeziei, a trebuit să lovesc în coaja puternică ce o acoperă.

Astăzi căutam pentru un proiect căcănar la franceză despre Coloana Infinitului. Ştiam despre Brâncuşi generalităţi, ştiute de tot românu': că a călătorit pe jos până la Paris pentru că nu a avut bani de drum pentru a urma L'ecole de Beaux Arts, că a iubit o unguroaică pe care a transfigurat-o în seria de lucrări "Domnişoara Pogany", dar ce am găsit azi e demn de toată uimirea. Cam ce ajunge cultura când nu e aservită comunismului:
Este o problema mai grava cu Brancusi. Am aflat dela un doctor de aici, care acum este mort (a murit in 1999) si care a locuit lânga Tg.Jiu. Parintii sai au fost directori la scolile din Tg. Jiu: cea de baieti si cea de fete.
Tatal sau, Matei Stoicoiu, a cumparat o casa chiar in Tg.Jiu ca sa fie aproape de scoala. Intr- o vara, când se plimba prin parcul de la Tg.Jiu l-a intâlnit pe Brâncusi in parc. Ei se cunosteau, caci fusesera colegi in clasele primare.
L-a intrebat de ce a venit, iar el a spus ca a venit ca sa cerceteze locul in parc, unde sa amplaseze niste monumente, care au fost comandate in memoria eroilor din primul razboi mondial. Apoi Matei i-a spus ca o sa-i faca cunostiinta cu fiul sau, doctorul de care v-am spus, Traian Stoicoiu.
Astfel ca atunci când Traian l-a cunoscut pe Brâncusi, a ramas impresionat.
Traian era suparat când imi povestea cum comunistii au schimbat adevaratele nume ale operelor lui Brâncusi si anume:
- Nu se chema “Coloana infinitului”, ci “Coloana sacrificiului infinit” dat de eroii nostri. Pe de alta parte, daca numarati modulele din care este alcatuita coloana, veti obtine un numar care reprezinta anul când a fost primul razboi mondial si se termina cu o jumatate din modul, care reprezinta jumatatea anului respectiv.
- Al doilea monument, asa cum l-a conceput Brâncusi, este o masa inconjurata de 12 scaune. Deci nu “Masa tacerii”, ci “Masa apostolilor neamului”, iar in mijloc s-ar afla Iisus Christos.
- Al treilea monument, arata ca o poarta, dar nici pe departe nu este poarta. Deci, nu se numeste “Poarta sarutului”, caci nu are legatura cu memoria eroilor, ci monumentul “Intregirii neamului”, deoarece fiecare stâlp este alcatuit din 4 stâlpi uniti sus cu o grinda. Sarutul mai inseamna si unitate. Deci acestea reprezinta 8 regiuni care trebuiau sa se alipeasca patriei mame, România.
Trebuie sa stie lumea ca Brâncusi a fost un sculptor simbolist. Comunistilor nu le-au placut numele date de Brâncusi operelor lui.
De atunci a ramas asa, iar romanii parca sunt drogati, nu vor sa schimbe nimic.
Doctorul inainte de a muri, mi-a spus sa transmit in tara aceste lucruri pe care el le stia perfect.
Cu stima, Liviu Popp”

scrisoare catre liceeni
Asculta mai multe audio Vedete »

Am găsit o chestie chiar faină dimineaţa aceasta. Tangenţial am mai citit de Tudor Chirilă, solistul de la Vama. Nu sunt prea mare fan al acestui gen muzical, dar totuşi m-am prins că nu este chiar de aruncat, pentru că aveau piese destul de acide, şi care nu distrug, ci şi creează ceva în locul lor. Acum câteva luni am primit un link referitor la o postare de pe blog de la o persoană care probabil îmi împărtăşeşte părerea. Era o postare despre criza economică şi am mai citit tangenţial despre Biblioteca din Bucureşti (pe care recunosc, sună nerdish, dar vreau să o văd). Oricum, chestia asta m-a dat gata. Este un audio (există şi postare referitoare la chestia asta pe blog) care mi se pare genială. Adică mi-a reformulat puţintel gândurile... Nu suntem nici tineretul comunist multilateral dezvoltat, dar nici de aruncat... Privim şi vedem doar ştirile de la ora 5 şi indirect îţi intră prostia în cap. Ajungi să dai şi tu cu parul pentru că nu ai altă soluţie. Sau nu ştii altă soluţie. Nu doar noi suntem varză, o recunosc. În micuţul meu orăşel burghez cu iz vienez nu există cartiere rău-famate, ghetouri, arme de foc, chestii care în Londra, Paris etc. sunt inevitabile. Totuşi, la ei există o elită, iar noi ne mândrim practic cu hoţia, cu ciordelile făcute în Italia. Luaţi un cotidian central, deschideţi-l şi sunt aproape sigur: va apărea măcar un caz de furt, de viol sau cine ştie de grozăvie. Iar cei buni sunt ignoraţi.
Încet-încet mă debarasez de televizor. Dacă deschid, văd numai criză economică sau ce face Gigi Becalli. Come on, criza nu e sfârşitul lumii, sfârşitul noi ni-l facem. Uite, spre exemplu Boc. Mă întreb dacă a auzit de Keynes şi ce spunea el despre economie...în situaţie de criză, statul trebuie să cheltuie, să stimuleze piaţa, nu să facă economii ca Hagi-Tudose pentru ca în cele din urmă să murim "pe-un purcoi de lire". Vorba mamei: "dacă înnebunim, măcar pe rând, nu toţi deodată...". Trebuie să avem şi măcar un dram de credinţă, pentru că altfel ajungem ca animalele.
Generaţia noastră nu se va face cu una, cu două. Nu prin manele, nu prin ciordeli, nu prin piţipoance, nu prin wannabez, nu prin snobism. Şi prin stăruinţă şi jertfă de sine. "Prin noi înşine", dar la un alt nivel, cel personal. Statul nu ne ajută, let's face it. Cea mai bună dovadă este câcâiala de aseară a ministrei de învăţământ Ecaterina Andronescu, cea care invitată în emisiune la Realitatea TV, la întrebarea mea de mail nu a putut răspunde concret cu niciun argument. Nu o acuz ca persoană, dar peştele de la cap se împute:
Invatamantul e defectuos de la cap, din toate punctele de vedere. Programa este prea incarcata si nu orienteaza individul spre un lucru concret anume. Performanta nu este sustinuta, cel mai bun exemplu fiind cel personal, primind doar 170 de RON pentru premiul 1 pe tara. In alte tari, cu nivel economic la fel ca al nostru, sumele sunt mult mai mari. De altfel, Japonia a investit 14% din PIB pentru a sustine dezvoltarea prin invatamant. Imi pare rau, invatamantul este defectuos. Bursa Meritul Olimpic de 265 de lei lunar este de asemenea o bataie de joc....in alte tari suma bate valoarea de 1000 de euro... SI ne mai miram ca romanii pleaca in strainatate. Sa nu uitam ca Emil Palade a luat premiul Nobel in exil.
Închei postarea cu linkul la blogul şi postarea interesantă despre care vorbeam
http://tudorchirila.blogspot.com/2009/03/scrisoare-catre-liceeni.html