Boala supraomului

/
9 Comments
Mă ştiu aşa cum sunt, pierdut într-o mie de drumuri şi luându-mă la harţă cu o mie de alte drumuri care nu duc nicăieri. Mai poposesc uneori, în locuri mocirloase, unde îmi trag sufletul. Trist este că nu există niciun supraom care să mă ajute, pentru că omul nu se poate ridica pe el însuşi. Degeaba omul modern încearcă să nege cu vehemenţă divinitatea, promulgând un ateism steril, el nu reuşeşte să o facă. Mircea Eliade chiar spune că omul areligios posedă acele trăsături ale religiosului într-o stare latentă, necunoscută. Un ateu se teme de ghinion, iar expresia "Doamne fereşte" nu îi este străină. Cu toţii suntem incluşi, indiferent de aparenta dorinţă de a fi pustnic din punct de vedere spiritual.
"Ora et labora" era deviza după care societatea se dezvolta. Astăzi, auzim doar "labora", dar nu ca un imperativ necesar, ci ca o voinţă colectivă a lumii, fără de care nu eşti inclus în semantica ei. Omul se învârte constant în jurul unei coordonate bolnave. Lumina venită din exterior îi luminează faţa, dar revelaţia astăzi este privită cu nesiguranţă, deoarece nu face parte tocmai din voinţa colectivă a lumii. De aceea, metanoia nu se realizează doar prin acest fenomen metafizic. În trecut, pustnicul vedea potopul, credea în Yahve. Astăzi, Dumnezeu plânge cu lacrimi de sânge, iar noi privim cu nonşalanţă. Mitul divinităţii este înlocuit în mentalul colectiv astăzi de legendele cinematografice, muzicale, ce înlocuiesc de facto ipostaza sacralităţii. Michael Jackson este privit ca un binefăcător al omenirii, în timp ce alţi pustnici care săvârşesc "minuni la kilogram" sunt ignoraţi.
Tocmai de aceea supraomul este o imposibilitate. Voinţa sa se va plia în permanenţă, fie şi inconştient, ideii voinţei colective a lumii, fie într-un raport de subordonare sau de negare. Chiar şi respingerea sau nihilismul presupune o formă de reconsiderare a stării ce repugnă. Nihilistul este de fapt tot un pustnic, ce vede în nulitatea lumii esenţa însăşi-paradoxul matematic al lui zero, punctul median între minus infinit şi plus infinit.
Tocmai aceasta este fericirea dilematică ce o propune creştinismul sau budismul. Această existenţă în sens strict în linia lui zero. Evoluţia spre plus infinit se poate face pe cale metanoică, revelatoare, fără a desconsidera pericolul căderii în polul lui minus infinit. Riscul pe care supraomul lui Nietzsche nu şi-l asumă, dar pe care pustnicul creştin îl trăieşte cu fericire şi contemplare ilogică.
De aceea nu vom vedea hoinărind supraomul, care trăieşte într-o continuă exacerbare a lui Dyonisos, ci doar cu impresia că o trăieşte, la fel ca omul modern, ce se crede, într-un elan nestăvilit, un zeu.
De aceea, merg pe o mie de drumuri şi continui cu aceleaşi o mie de drumuri. Destinul călătorului este tragic într-o lume a supraoamenilor care trăiesc în absurda confruntare : "care să fie mai supraom".


You may also like

9 comentarii:

Anonim spunea...

Foarte misto..mai ales chestia cu supraomul e ff tare.. si am ajuns la o concluzie..u chiar esti artist, frate, adika vreau sa zic ca gandesti ca un artist tipic, ceea ce nu krd ka e tocmai rau.. dar oare e bine sa abordezi lucrurile asa mereu? nu stiu, tu decizi (sa nu crezi ca am zis-o cu ironie sau rautate) Ma rog.. u ai insa o serie de avantaje pe langa asta, spre deosebire de mine ;)si aici ma refer la socializare (rares jucan)

Anonim spunea...

Omul areligios? Nu sună mai frumos: laicul, mireanul, necredinciosul? Totuşi, nu înţeleg: ce legătură are sacrul cu religia? Ceea ce transcede lumea fizică nu are nicio legătură cu religia. Sunt patru mari religii. Fiecare povesteşte despre un profet şi un dumnezeu. Nu înţeleg unde e legătura. Sacrul coteşte din profan şi viceversa, ori în religie trebuie să cauţi sfinţenia (total diferit de sacru). Poate pentru mulţi credinţa este un lucru sfânt, însă nu şi pentru sacru în sine. Am trecut de Eliade şi, vorbind de textul tău, el nu se referea la aşa ceva. El se referea la schimbare.
Nu fii ca toţi patrioţii cu mucii pe piept, ce îşi caută sprijin în străbuni, Revoluţie sau alţi supraoameni. „Revelaţia este privită“. Adriane, ce ...? Revelaţia este o descoperire, un act deliberat dinspre sacru înspre profan. Revelaţiile sunt contemplate, nimic mai mult şi nu pot fi puse sub nicio formă în alt context. Oamenii vor privi revelaţiile când maică-mea va ninge iarna. Cam aşa sună. „Omul se învârte în jurul unei coordonate“. Te poţi învârti în jurul direcţiei Satu Mare - Arad? Cred că vroiai să spui: „ocoleşte o axă strâmbă“. Era să îmi frângi inima. „Dumnezeu plânge cu lacrimi de sânge“. A vorbi e uşor, a face o descoperire... ei bine... e dificil. Profeţi au fost cu miile, unul a fost mai norocos în Iudeea. Oamenii de ştiinţă sunt puţini. Dacă atât de mult crezi în Dumnezeu, cere-i Lui curent electric, penicilină... E foarte greu să accepţi ideea că eşti singur sub cer, dar mult mai corect. Potopul a fost inutil şi de prima dată. De fapt, Epopeea lui Ghilgameş. „Arca“ nu există.
Problema cu tine nu este că scrii atât de jalnic - fraze pompoase aruncate în faţa noastră -, ci faptul că nu ai ajuns la un echilibru interior, că ai nevoie de o iluzie să poţi construi ceva, ori simţi nevoia să baţi apa-n piuă pe aceeaşi iluzie de frica deziluziei, când ceva în tine îţi spune că peste un an îţi vei acoperi faţa cu mâinile gândindu-te la ce „ai propovăduit“. Expresia „Doamne fereşte!“ va muri. Ateiştii ce folosesc această expresie, o fac obişnuiţi din copilărie. Ca fapt divers, ateismul nu este steril. Deloc. Este dureros la început, dar limpede. Pe parcurs descoperi nuanţele, deschiderile şi libertatea din ateism. Ne avem doar pe noi şi trăim separaţi din cauza credinţelor. Nici măcar de gusturi, ci de credinţe.
Ţi se pare corect că „Domnul“ tău a ucis 2.300.000 oameni cu Mâna Sa în vremea patriarhilor şi a regilor din VT? Desigur - o legendă iudaică despre măreţia deităţii lor. Că tu găseşti sensuri acolo unde nu există niciun mecanism, aia se numeşte boală. Ştiai că peste 20 de profeţi înaintea lui Hristos au aceeaşi poveste? Chiar şi învierile, mersul pe apă, vindecările miraculoase, naşterea dintr-o fecioară... Crede în tine mai mult, în sclipirea aceea din tine şi când te va încerca sentimentul ateismului, visul fiinţei umane (valoros pentru efemeritatea sa), atunci vei simţi atingerea infinitului. Ce se va întâmpla după ce vor dispărea religiile? Eu unul îmi doresc să dispară islamul. Ce s-a întâmplat după ce a dispărut păgânismul egiptenilor? Nimic rău. Au rămas date istorice şi de cultură generală. Michael Jackson...Off! Visul lui John Lennon în Imagine a fost mult mai măreţ. (Uite un „pustnic“ ce a săvârşit „minuni la kilogram“.) Dar ce să mai spun când tu urmăreşti bloguri ca Sătmăreanca, Comando Oli... Ciudat mod de a te raporta la alţii. Îmi pari ca Dan Puric: un tip deştept, care simte identitatea românilor, de multe ori agramat, însă când începe să vorbească despre credinţele sale, contemplarea chiliilor de la -2.000 m... te apuci de cap! Ştii cum îmi imaginez că eşti? Un tip ce se culcă pe laurii trecutului şi ajutorul părinţilor.
P.S. Nu revin. Nu schimba greşelile din text. Asumăţi-le.
P.P.S. R.E.M. - Losing my religion. Dacă religia a fost doar un vis, iar visele sunt frânturi din lumea reală, gândeşte-te cât extaz vei simţi când te vei trezi, când vei vedea ansamblul! Nu ştiu de ce, dar străinii au depăşit de mult frămâtările acestea. Şi eu. Dar eu nu intru în categoria „atavism“ - eu sunt treaz.

Adrian G.Matus spunea...

Drept la replică.
1."Sacrul coteşte din profan şi viceversa, ori în religie trebuie să cauţi sfinţenia (total diferit de sacru). "- Să privim altfel lucrurile, mai tâmpit: Bucureşti fie sacrul. Satu Mare este punctul de pornire al vieţii. Ca să ajung la Bucureşti, pot merge pe valea Prahovei, pe valea Oltului, sunt endless posibilităţi. Sfinţenia este o metodă pe care o găsesc de cuviinţă astăzi, ca o alternativă. Nu spun că nu sunt altele.
2."Dacă atât de mult crezi în Dumnezeu, cere-i Lui curent electric, penicilină..."- Dumnezeu nu este un papagal roşu. Remember, propui aceeaşi chestie pe care şi soldaţii romani îi ziceau lui Iisus: "dacă eşti Dumnezeu, ridică-te de pe cruce".
3."Ţi se pare corect că „Domnul“ tău a ucis 2.300.000 oameni cu Mâna Sa în vremea patriarhilor şi a regilor din VT?". Nu Domnul, ci oamenii. La fel cum ideea supraomului a ucis 9.000.000 de oameni în timpul Celui De-al Doilea Război Mondial. În ultimă instanţă, şi numeric bate. Bineînţeles, nu vorbesc de acel Dumnezeu pentru care te lupţi, ucizi, sfârteci, te împingi la Biserică. It's a lot more than that. Iar dacă ne avem doar pe noi, explicaţiile fizice sunt de neînţeles. De ce plâng icoanele? Da, eu trăiesc într-un vis. Pentru moment. Şi uite, dacă eşti şofer, îţi poţi explica cum funcţionează maşina din punct de vedere psihologic. Bănuiesc că nu, sună absurd. Aşa şi cu sacrul şi sfinţenia. E nevoie de mult mai mult decât de raţiune pentru a cunoaşte revelaţia.
Aş aştepta răspuns/discuţii.

Anonim spunea...

Drept la replică?! Ţi se pare ţie acesta un razboi? Ce replică ai la toate nonsensurile acelea ca „omul se învârte în jurul unei coordonate“?
1. Da, sacrul coteşte din profan şi viceversa. E o LUME în LUME. Sper că ai citit „La ţigănci“. Acolo, în plan profan, spaţiul „la ţigănci“ este un loc rău famat, pe când în plan sacru este un drum al purificării. Comparaţia cu ruta Satu Mare - Bucureşti... nu are legătură cu ce am spus, dacă mă înţelegi (drum - lume). Eu vorbeam de faptul că sacrul şi profanul sunt „amestecate“, tu spuneai că drumul de la profan spre sacru poate avea diferite rute. Da, sacrul găseşte căi misterioase de se revela, şi ca să cădem amândoi de accord, sacrul izbucneşte din profan pentru cine doreşte. Dacă pornim de la textul tău iniţial, din care reiese că Dumnezeu e sacrul, iar noi Îl privim cu nonşalanţă, ei bine, nu se mai potriveşte cu noul tău comentariu. În textul iniţial ne îndemnai să descoperim (?!) sacrul, în comentariul de faţă vorbeşti de alternative. Sfinţenia nu este un drum al sacrului, este o atitudine sau o capacitate personală. Eu vorbesc de sacru ca Eliade, ca despre ceva ce transcede umanul şi totuşi se află printre noi, iar tu spui că sfinţenia transcede umanul. Capacitatea de a fi sfânt nu transcede umanul. Sfinţenia nu este o lume dincolo de capacităţile senzoriale, este o alegere, un mod de viaţă, NU O LUME! Tocmai asta e frumuseţea: sacrul îşi pune amprenta pe un om profan, îl purifică, nu invers. Sacrul rămâne sacru, nu poate fi alterat de profan. Sacrul se descoperă fiecăruia în mod diferit, ori a trăi în sfinţenie este fuga pe o cale bătută, după anumite reguli, nu descoperirea întâmplătoare a unui drum misterios. Concluzie: sfinţenia nu este un drum spre sacru. Revenind la limba română: „Sfinţenia este o metodă pe care o găsesc de cuviinţă astăzi, ca o alternativă“. Văd cu tu nu înţelegi termenii. Alternativa este formată din două soluţii care se exclud. Nu poţi alege simultan două soluţii care se exclud, ori tu ai menţionat numai una: „sfinţenia“. Artistul e un om sacru, deşi poate alege o existenţă boemă, preotul e un om sfânt. „Timpul sacru e recuperabil, iar timpul sfânt e irecuperabil“ - M. Eliade. ( ex: Artistul are o inspiraţie continuă, PERSONALĂ, transcedentală, în timp ce omul sfânt are o viziune limitată.)
2. Eu mă refeream la faptul că Dumnezeu nu găsit soluţii pentru boli şi necesităţile noastre (noi le-am găsit), eu nu ceream să îmi arate că există.
3. Da. Şi noi suntem capabili de lucruri teribile, fie că vine vorba de inchiziţie (inchiziţia a existat tocmai pentru că sacrul a fost confundat cu Dumnezeu şi papalitatea a impus o anumită cale - sfinţenia - de descoperire a sacrului, în loc sa lase sacrul să se reveleze cui doreşte, DIFERIT pentru fiecare) sau Al Doilea Război Mondial. DA! Conform legendei, Dumnezeu a omorât PERSONAL 2.300.000 oameni. Uite un link --> http://sclavii.blogspot.com/2009/12/cel-mai-mare-criminal-din-istorie-i.html Citeşte şi Geneza 19.
Icoanele plângătoare sunt o escrocherie dovedită. Apropo, tu spuneai „revelaţia este privită“, nu eu. Tu recurgeai la un mod raţional de a contempla revelaţia. Nu compara o maşină cu mecanismele infinite de revelare a sacrului. Maşina nu are viaţă. Comparaţia nu e bună. Eşti conştient că trăieşti într-un vis şi totuşi perseverezi? Ciudat, la fel fac şi drogaţii.
P.S. Ai fost cumva la o mănăstire şi ţi-a adus aminte de inocenţa copilăriei? Ciudat mod ai găsit de a aluneca de la „omul areligios“ la sacru. De parcă te-ai făcut că uiţi. Religia e o molimă. Îţi recomand: „Sacru şi profan“ - Mircea Eliade (după aprofundare vei realiza că sacrul lui Eliade nu este sinonim cu sacrul biblic), filmele lui Richard Dawkins care demontează ideea religiei cu argumente ştiinţifice, însă când vine vorba de sacru, îl respectă cerând părerea scriitorului Ian McEwan şi de ce nu, o picanterie, filmul „Religulous“. Ştiai că Mircea Eliade şi Petru Culianu erau ateişti, deşi au scris despre istoria religiilor şi importanţa sacrului în lume? Puţină cultură nu strică, ce faci tu se numeşte „atavism“ hagiografic.

Anonim spunea...

ERATĂ

În loc de „Văd cu tu nu înţelegi termenii.“ a se citi „Văd că tu nu înţelegi termenii.“
În loc de „Alternativa este formată din două soluţii care se exclud.“ a se citi „Alternativa este formată din două soluţii care se exclud reciproc.“ (aceasta nu era chiar o greşeală)
În loc de „ ... Dumnezeu nu găsit soluţii pentru boli...“ a se citi „ ...Dumnezeu nu a găsit soluţii pentru boli... “
În loc de „ ...însă când vine vorba de sacru, îl respectă cerând părerea scriitorului...“ a se citi „...însă când vine vorba de sacru, îl respectă, cerând părerea scriitorului...“

Îmi asum aceste greşeli de dactilografiere

Raul C. spunea...

Domnu' Anonim...dacă tot subliniaţi patetismul articolului, ar trebui să observaţi că şi în cazul comentariilor dumneavoastră e vorba de acelaşi lucru. Şi în plus mai e şi infatuarea specifică ateilor atotştiutori.
A...şi eu unul unt curios cum vă numiţi. Cum te numeşti. Pentru că aţi spus de câteva ori, academico-patetic că vă asumaţi greşelile şi că aşa ar trebui să facă şi autorul articolului. Păi dacă tot vă asumaţi, de ce să nu aflăm şi numele dumneavoastră?
Raul C.

Anonim spunea...

Domnul Anonim... hm. Raul C., când nu ai dovezi, dai vina pe omul ce le are, legându-te de sentimentele sale? Eu - îngâmfat?! Glumeşti. Ortografia e una, numele meu e altă poveste. Dacă blogul (implicit Adrian) îmi rezervă acest drept, îl voi folosi. Dar ca tu să poţi dormi cu sufletul împlinit la noapte, eu fac blogging de şase ani, selectez blogurile bune şi le promovez. Locuiesc în Arad şi sunt economist. (Exact în ordinea asta.) Trebuia să vii şi tu cu argumente, nu atacuri la persoană, aşa, de „florile mărului“. Poate data viitoare vei lăsa comentariu că nu ai ce vorbi cu arădenii. Eu nu sunt atotştiutor, dar cred că am citit de 10 ori mai mult decât tine. Îţi zic un număr: am citit peste 1.000 de cărţi. Se vede clar că Adrian a citit Eliade doar printre rânduri. Parcă i-am sugerat să aprofundeze, nu să ţină cu dinţii de credinţele sale. Asta nu se numeşte „minte deschisă“! Cărţile ce prezintă o erată sunt academico-patetice? Eu spun să rămâi la „cum vă numiţi“, dacă tot ai adus vorba. În cazul comentariilor mele e vorba de acelaşi lucru? Care? Raul, una e să scrii nonsensuri, alta e să „mănânci“ o literă. Şi adios! Am zburat de pe blogul acesta! Credeam că am de-a face cu oameni open-mind, nu mascarada asta! Adică de nu sunt de accord cu Adrian, toţi prietenii săi trebuie să îmi sară în cap, fără pic de argumente? Adios, ţigănie!
P.S. Da, eu sunt angajatul anonim ce urmăreşte şi promovează blogurile bune. Nici nu am de-a face cu bloguri ce suprimă opţiunea comentariilor anonime. Învăţătură de minte pentru cei ce nu acceptă decât comentarii cu nume? Spune-i cum vrei, eu îi spun „contract“. Şi-l respect. Adios, adios, adios!

ana spunea...

După ce am citit articolul am avut impulsul de a lăsa un comentariu, dar mi-e teamă că nu prea mai e loc pe aici :))
Totuşi:

Se pare că Nietzsche aproape că şi-a văzut visul cu ochii, omul modern se aseamănă foarte mult cu Supraomul (morala creştină este văzută ca fiind o morală a sclavilor cu valori precum compasiunea, amabilitatea, iubirea etc care nu denotă altceva decât o slăbiciune suspectă care trebuie înlăturată, deasemenea omul modern vrea să domine, să conducă, e egoist, mândru ş.a.m.d.).
Mi-e teamă chiar că expresia de "boala supraomului" este tautologică (asta doar dacă te referi strict la supraomul nitzscheean), întrucât "supra" are aici o valoare patologică, supraomul fiind o anomalie, un mutant din care a fost stors tot umanul (pentru că ce e omul din care lipseşte spectrul de calităţi creştine?)
Supraomul nici măcar nu se plasează pe axa dintre minus-infinit şi plus-infinit, el este "dincolo de bine şi rău". El nu aspiră către plus, nici către minus, el nu are niciun căpătâi, Nietzsche văzând ca singură soluţie de salvare a omului răsturnarea tuturor valorilor.
Doar că, cum ai spus şi tu, un supraom absolut este o fantezie (spre norocul nostru) căci omul areligios descinde din homo religiosus şi mai suferă şi el din când în când de câte un atavism :P
Altă chestie, da, măcar Nietzsche vedea supraomul într-o comunitate de supraoameni, toţi aristocraţi, toţi de acelaşi fel, dar omul modern vrea să fie el cel mai modern, cel mai supra, cel mai cel.

Adrian G.Matus spunea...

subscriu completării tale, ana.

Un produs Blogger.