Ţara piţipoancelor, a lingăilor şi a ciobanilor guralivi.

/
1 Comments
Motto: "Unde eşti tu,Ţepeş, Doamne"
Ce??? E,căcat!!! vorba unor amici din afara Ardealului. Cum naiba să ajungă Becali, Vadim şi Elena Băsescu în Parlamentul European??? Români, asta e prea de tot. Vă daţi seama că un lingău al regimului comunist, un cioban kitchios şi o ameţită se află printre reprezentanţii de vază ai ţării noastre? Nu vreun profesor de politologie, universitari, NIMIC. Un mare vid de prostie se aşterne în ţara noastră. Poate chiar aş simpatiza cu ungurii, ce naiba, care au 3 de extremă dreaptă, care reuniţi cu cei şapte udemerişti vor aclama desigur din nou: Erdelyi a mienk! "Ardealul e al nostru!". Da, e al nostru, al tuturor, nu doar al unui popor. Oricum, sincer, Parlamentul European, în ciuda somptuozităţii sale, nu are vreun scop vital în Uniunea Europeană. E "vox populi" pe sărăcie, cel mult "voxul pwlii", deoarece organismul decizional este nimeni altul decât Consiliul Uniunii Europene, iar Comisia Europeană îi acompaniază dacă putem spune aşa, solo-ul de chitară beteagă.
Nu sunt nici eurosceptic, pentru că totuşi UE e benefică, dar multe chestii put şi acolo, iar mirosul se răspândeşte ca şi gripa scrofină peste tot. Slang! Sunt curios atunci când Gigi Becali va sta cu fundul pe scaunul unde am stat şi eu cândva, şi va răspunde probabil în machedonă despre the geopolitical situation in Balkans. Va da probabil citate din "Undeva în Balcani", piesă pe care tind să o aprob, chiar de e cântată de un puy. Deocamdată doresc să merg la EBa să îmi susţină punctul de vedere şi să mă reprezinte concret.
Deviez puţin de la subiect şi vă întreb: este asta democraţie când avem partide politice? Cred că Solon al Greciei şi-ar rupe splina de ar vedea politica de azi. Democraţia asta îmi pare a oligarhie curată. Eşti cu noi, te punem director peste superiorul tău, te facem general, chiar de eşti complexat nenorocit şi poţi zbiera şi chinui batalioane întregi, iar de nu eşti, marş afară, apolitic nenorocit, profesor universitar cu şapte diplome! Pute rău treaba.
Când am fost la Bucureşti, nu m-am răbdat să merg la Muzeul de Istorie, fiind printre ultimii mohicani pasionaţi de trecut şi dornici să înveţe din el. A fost o expoziţie a Casei Regale de România. M-a trezit o nostalgie din aia, când mă gândeam că aveam un arbitru politic. Acum, canci!
E bine totuşi. Fata tatii a ajuns cea mai tânără "europarlamentariţă", reprezentanta de soi a piţiponciei de care nu ducem lipsă. Vadim este un rebut, lingău şi intelectual de trei parale, iar Becali cireaşa de pe tort. De la ţiganii din Roma şi Strasbourg, de jos până la cele mai înalte trepte.
"surpriză, suntem aici s-o invadăm"


You may also like

Un comentariu:

paulette spunea...

hey! răsfoind bloguri am dat de blogul tău. şi mi-a părut interesant, asta pentru că în mare parte e scris într-un registru mai lejer, dar oarecum jurnalistic şi pe urmă mi-am dat seama că eşti omu' cu olimpiada la română de la oradea, unde am fost şi eu. am căutat rezultate de la internaţională, dar se pare că au fost prost organizaţi ca de obicei, so, dacă nu te deranjează indiscreţia, ce ai făcut şi cum a fost?

Un produs Blogger.